Golden retriever este marea noastră dragoste indiferent de ţara sa de origine. De aceea, vă contactăm pe dumneavoastră, oamenii din întreaga lume care iubesc această rasă de cȃini, cu informaţii despre activităţile noastre.


Începȃnd de acum zece ani, misiunea Fundaţiei WARTA GOLDENA a fost să ofere din inimă ajutor rasei Golden retriever, o misiune pe care oamenii care lucrează la Fundaţia noastră o consideră înnobilatoare. În ultimul deceniu, ei au dedicat timp, grijă şi găzduire pentru a oferi o viaţă mai bună acestor cȃini. Au transportat cȃini Golden retriever peste tot în Polonia pentru a le da posibilitatea unei vieţi noi. În lumea noastră de iubitori de Golden retriever, aceşti cȃini au găsit companie, iubire şi prietenie pentru toată viaţa.


Fundaţia noastră a fost martoră la multe momente grele ale unor cȃini Golden retriever care nu au fost doriţi sau iubiţi, sau chiar fuseseră bătuţi. Unii din aceşti cȃini au fost aduşi pe lume doar pentru profit financiar, adesea daţi cadou, şi apoi fiind consideraţi plictisitori sau deranjanţi. Există de asemenea cȃini care din cauza situaţiei dificile a proprietarilor lor, sunt obligaţi să părăsească casa în care au locuit. De la începutul existenţei sale, Fundaţia a reuşit să îmbunătăţească viaţa pentru mai mult de 600 de cȃini Golden retriever. Știm că în Polonia mai există astfel de cȃini care aşteaptă să fie ajutaţi, şi vor fi mereu alţi Golden retriever care vor avea nevoie de ajutor, de aceea încercăm să facem tot ce putem pentru a oferi ajutor în continuare.


Nu ar fi fost posibil fără contribuţia unor oameni cu inimă bună care au contribuit financiar la Fundaţia noastră. Banii sunt o contribuţie esenţială pentru activităţile Fundaţiei noastre. Fără bani, avem mȃinile legate. Soarta acestor cȃini depinde de bunătatea şi generozitatea umană. Datorită sprijinului dumneavoastră, vom fi capabili să le oferim ajutor. Facem apel la fiecare dintre dumneavoastră – persoane individuale sau firme, cărora vă pasă de soarta acestor cȃini pentru contribui financiar la contul nostru bancar:

PL45 2130 0004 2001 0576 8023 0001 SWIFT INGBPLPW

SAU